96 de petrecăreți de Valentine's Day, amendați de polițiștii prahoveni

96 de petrecăreți de Valentine's Day, amendați de polițiștii prahoveni

Duminică, 14 februarie, de Valentine's Day, echipe formate din polițiști, inspectori ai ITM și de la DSVSA au acționat, între orele 18:00-22:00, pe raza comunei Bălțești pentru a-i depista pe cei care nu respectă regulile de pandemie.

Astfel, au fost legitimate 107 persoane, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 de lei, dintre care 97 pentru încălcarea prevederilor Legii nr.55/2020, o sancțiune pentru încălcarea Legii nr.8/1996 și o sancțiune  pentru nerespectarea normelor prevăzute în HG. 984/2005.

Cu ocazia verificărilor efectuate la un agent economic situat pe raza comunei Bălțești, s-a constatat faptul că, în cortul de evenimente amplasat în spatele restaurantului, era organizată o petrecere cu ocazia zilei de ”Valentine’s Day” la care participau 96 de persoane. Având în vedere cele constatate, organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional conform Legii nr.55/2020 cu amendă în valoare de 6.000 de lei, totodată fiind identificați și sancționați și ceilalți participanți, iar evenimentul a fost întrerupt.

De asemenea, în incinta localului se difuzau opere muzicale fără consimțământul titularului drepturilor de autor, sens în care a fost aplicată o sancțiune contravențională conform Legii nr.8/1996 în valoare de 10.000 de lei.

Întrucât unitatea de alimentație publică desfășura activități de preparare și servire a produselor alimentare în spații necorespunzătoare și neaprobate sanitar-veterinar fără respectarea  condițiilor de igienă, reprezentanții DSVSA Prahova au aplicat o sancțiune în conformitate cu H.G.  984/2005, în valoare de  2.000 de lei.


Tipărire