Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, în urma unor percheziții domiciliare efectuate marți, 22 septembrie, în Ploiești și Starchiojd, într-un dosar penal privind furturi de combustibil din autocisterne, informează IPJ Prahova.
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, prin care să adune probe suplimentare în mai multe fapte de furt calificat, săvârșite în perioada mai 2026 – până în prezent, constând în sustragerea de combustibil din autocisterne de către șoferii acestora.
Potrivit Poliției Prahova, prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 8.000 de lei, la percheziții polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor aproximativ 320 de litri de produs petrolier, în valoare de aproximativ 3.400 de lei.
Trei persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, pentru audieri și continuarea cercetărilor, ulterior doi bărbați, de 29 de ani și 57 de ani, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cei doi urmează să fie prezentați unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Drajna, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ploiești și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.
IPJ Prahova precizează că efectuarea unor acte de urmărire penală nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.