Ploieșteanul Sorin Gleveșanu vine de la Alba Iulia cu patru medalii obținute la Campionatul Național de Powerlifting

Ploieșteanul Sorin Gleveșanu vine de la Alba Iulia cu patru medalii obținute la Campionatul Național de Powerlifting
Image
Image

Muncă, sacrificiu și patru medalii! Ploieșteanul Sorin Gleveșanu se întoarce de la Campionatul Național de Powerlifting desfășurat la Alba Iulia cu rezultate importante, reușind să urce pe podium la toate cele trei probe, dar și în clasamentul total.

După orele de antrenament și pregătirea pentru competiție, efortul sportivului ploieștean s-a concretizat în patru medalii: una de aur, două de argint și una de bronz.

Sorin Gleveșanu a câștigat medalia de aur și locul I la proba de împins din culcat (Bench Press). La îndreptări (Deadlift), ploieșteanul a obținut medalia de argint și locul al II-lea, în timp ce la genuflexiuni (Squat) a încheiat competiția pe locul al III-lea, cucerind medalia de bronz.

Performanța a fost completată de un nou podium în clasamentul general, unde Sorin Gleveșanu a devenit vicecampion, obținând medalia de argint la total.

„Campionatul s-a încheiat, iar toate orele petrecute pe platforma de concurs și la antrenamente s-au transformat în rezultate de care sunt extrem de mândru. Revin la Ploiești fericit”, a transmis Sorin Gleveșanu după competiție.

Cele patru medalii obținute la Alba Iulia încununează astfel perioada de pregătire a sportivului ploieștean și aduc la Ploiești un bilanț de o medalie de aur, două de argint și una de bronz.