Ceptura intră oficial în ”Ținutul Vinului”: a devenit a treia stațiune oenoturistică de interes local din Prahova

Ceptura intră oficial în ”Ținutul Vinului”: a devenit a treia stațiune oenoturistică de interes local din Prahova
Image
Image

Ceptura, una dintre localitățile prahovene cu tradiție în viticultură și recunoscute pentru vinurile produse de cramele din zonă, a devenit a treia stațiune oenoturistică de interes local din Ținutul Vinului – Prahova. Momentul a fost marcat prin dezvelirea indicatorului specific stațiunilor oenoturistice prahovene, la eveniment participând președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ținutul Vinului, Ionuț Popa (primarul comunei Tătaru), directorul executiv al ADI Ținutul Vinului, Constantin Badea, primarul comunei Ceptura, George Stanciu, precum și reprezentanți ai cramelor din localitate.

În cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța colaborării dintre localitățile membre ale ADI Ținutul Vinului și a unei strategii comune pentru dezvoltarea zonei vitivinicole prahovene. Potrivit reprezentanților administrației județene, obiectivul este inclusiv atragerea de fonduri europene pentru investiții care să contribuie la dezvoltarea turismului vitivinicol și la promovarea producătorilor locali.

Președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, a apreciat colaborarea dintre administrațiile locale și conducerea ADI Ținutul Vinului, în contextul în care zona viticolă a județului încearcă să își consolideze identitatea turistică și să atragă noi investiții.

Planurile pentru dezvoltarea Ținutului Vinului nu se opresc însă la recunoașterea localităților cu profil oenoturistic. Directorul executiv al ADI Ținutul Vinului, Constantin Badea, a anunțat pregătirea unui proiect care ar urma să transforme comuna Fântânele într-un punct important pentru evenimente și promovarea vinurilor din Dealul Mare.

Potrivit acestuia, în Fântânele este avută în vedere amenajarea unei zone pentru spectacole și evenimente, inspirată de cea mai nouă stațiune de pe litoral, dar adaptată specificului cultural și economic al zonei viticole prahovene. Proiectul ar urma să includă spații pentru spectacole, promovarea cramelor și degustări de vinuri și produse alimentare, dar și o zonă de camping destinată autorulotelor.

Extinderea infrastructurii turistice și promovarea cramelor din Prahova sunt printre direcțiile urmărite de ADI Ținutul Vinului, într-un județ în care podgoriile din Dealul Mare reprezintă una dintre principalele resurse pentru dezvoltarea turismului vitivinicol.

Prin includerea Cepturei în rândul stațiunilor oenoturistice de interes local, Ținutul Vinului ajunge astfel la trei localități cu acest statut, consolidându-și demersul de a transforma viticultura, tradițiile locale și producția de vin într-o componentă importantă a turismului prahovean.