Lucrările de extindere a Centrului Social-Pastoral „Sfânta Cruce” Caraiman, aflat în cadrul Mănăstirii Caraiman din Bușteni, avansează, noua clădire urmând să aducă spații moderne de cazare, o sală de conferințe de mari dimensiuni, o bibliotecă pe două niveluri și un muzeu dedicat memoriei părintelui protosinghel Gherontie Puiu, ctitorul mănăstirii.
Potrivit informațiilor prezentate de Construcții Erbașu, proiectul prinde tot mai mult contur. Noul corp de clădire are un regim de înălțime D+P+3E și o suprafață utilă de aproximativ 7.000 de metri pătrați, urmând să completeze și să extindă spațiile și funcțiunile existente ale centrului.
În această perioadă, tâmplăria exterioară a fost deja montată, iar principalele lucrări de instalații au fost realizate. Echipele de pe șantier continuă acum intervențiile atât la interiorul, cât și la exteriorul noii clădiri, inclusiv lucrările la fațade.
Una dintre cele mai importante facilități ale viitorului centru va fi capacitatea de cazare. Clădirea va avea 73 de camere cu câte două locuri, concepute astfel încât să poată găzdui și familii. Camerele vor fi dotate cu două paturi single și cu o canapea extensibilă, destinată, în special, familiilor care călătoresc împreună cu copii.
De asemenea, noul corp va include o sală de conferințe cu o capacitate de 420 de locuri. Spațiul va beneficia și de trei cabine de traducere, necesare pentru organizarea unor conferințe internaționale.
La ultimul nivel vor fi amenajate și mai multe săli care vor putea fi adaptate în funcție de necesități, prin intermediul unor pereți mobili. Tot aici va fi realizată o bibliotecă pe două niveluri, completată de o componentă digitală.
Centrul va dispune de o bibliotecă modernă, dotată inclusiv cu birouri și computere, care vor permite identificarea și accesarea mai rapidă a volumelor, atât în format fizic, cât și electronic.
Proiectul are și o importantă componentă memorială. O parte din noua construcție este amplasată pe locul unde s-a aflat casa părintelui protosinghel Gherontie Puiu, ctitorul Mănăstirii Caraiman. În memoria acestuia, va fi amenajat un muzeu cu funcțiuni multiple, care va putea găzdui lansări de carte, precum și expoziții temporare de tablouri sau icoane.
Proiectul de extindere a Centrului Social-Pastoral „Sfânta Cruce” Caraiman este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Lucrările sunt realizate de Constructii Erbașu, în colaborare cu Vialis Engineering, Mâna de Lucru și Popp & Asociații.
Prin această investiție, complexul social-pastoral de la Mănăstirea Caraiman va beneficia de o infrastructură semnificativ extinsă, destinată atât activităților de cazare și conferințe, cât și celor culturale, educaționale și spirituale.
Sursa foto: Construcții Erbașu