Un accident rutier s-a produs luni după-amiază pe DN1, în zona orașului Comarnic. Un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat, dar toți ocupanții au reușit să iasă singure din mașină. Potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova, cele patru persoane sunt conștiente, însă au suferit diverse traumatisme. Victimele sunt evaluate și primesc îngrijiri medicale la locul producerii accidentului.
La fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Comarnic, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD de la Detașamentul Sinaia. De la Ploiești se deplasează și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Prahova intervine cu alte două echipaje.
Pompierii continuă intervenția pentru acordarea primului ajutor calificat, evaluarea victimelor și asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor la locul accidentului.
Cele patru persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.