Pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului de lângă rafinăria Petrotel-LukOil din Ploiești

Pompierii au stabilit cauza probabilă a incendiului de lângă rafinăria Petrotel-LukOil din Ploiești
Image
Image

După finalizarea intervenției, ISU Prahova a transmis și cauza probabilă a incendiului de la hala aflată pe strada Mihai Bravu din Ploiești, vizavi de Rafinăria Petrotel-Lukoil. ”În urma incendiului au ars aproximativ 3.000 de litri de substanțe combustibile lichide și solvenți, precum și ambalaje, recipiente și alte materiale depozitate în interiorul halei. De asemenea, au fost afectate stive de recipiente și aproximativ 100 de europaleți. De asemenea, așa cum am comunicat anterior, au mai fost afectate 3 autoturisme și un autocamion. Intervenția pompierilor a împiedicat propagarea incendiului către construcțiile și materialele aflate în vecinătate, bunurile din proximitatea halei fiind astfel salvate. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind generarea unor scântei electrostatice în apropierea lichidelor combustibile, în timpul operațiunilor de manipulare și prelucrare a acestora”, au precizat reprezentanții ISU.

Alte detalii despre incendiul de miercuri, aici.

Imagine ISU Prahova