Lucrările la stația de epurare din Poiana Câmpina avansează. Se lucrează la instalații și automatizări

Lucrările la stația de epurare din Poiana Câmpina avansează. Se lucrează la instalații și automatizări
Image
Image

Lucrările la stația de epurare din Poiana Câmpina au înregistrat progrese vizibile în ultima perioadă, majoritatea echipamentelor și structurilor fiind deja montate, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova.

În prezent, echipele de lucru se concentrează pe montarea conductelor din inox, realizarea instalațiilor electrice și a sistemelor de automatizare, cuplarea pompelor, precum și pe finalizarea și închiderea clădirilor tehnice.

Unul dintre aspectele analizate în cadrul lucrărilor îl reprezintă soluția de acoperire a bazinului biologic. Potrivit autorităților județene, acesta va beneficia de o acoperire retractabilă, concepută astfel încât să permită desfășurarea corespunzătoare a procesului de epurare și, atunci când situația o impune, să contribuie la reducerea disconfortului olfactiv pentru locuințele aflate în apropiere.

Totodată, au fost stabilite măsuri pentru protejarea amplasamentului în cazul unor precipitații abundente. Printre acestea se numără amenajarea canalului din apropierea stației. În paralel, este analizată și posibilitatea realizării unui acces alternativ către obiectiv, astfel încât acesta să nu mai depindă de actualul drum aflat în proprietatea CFR.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat că ritmul lucrărilor trebuie menținut până la finalizarea investiției.

„Față de vizitele anterioare, progresul este evident. Suntem într-un moment în care nu ne mai permitem perioade de stagnare. Constructorul trebuie să mențină ritmul, să finalizeze lucrările rămase și să respecte termenele asumate. Este o investiție importantă pentru această zonă și trebuie să ajungem cât mai repede la ceea ce contează pentru oameni: o stație finalizată și funcțională”, a declarat Virgiliu-Daniel Nanu.

Consiliul Județean Prahova anunță că va continua să monitorizeze evoluția lucrărilor și îndeplinirea etapelor necesare pentru finalizarea și punerea în funcțiune a stației de epurare din Poiana Câmpina.