Rafinăria Vega a transmis un punct de vedere după ce a fost sancționată de Garda Națională de Mediu în urma incidentului care a dus la poluarea pârâului Dâmbu, susținând că deversarea controlată a fost o măsură de urgență luată pentru a preveni inundarea locuințelor din apropiere.
Potrivit reprezentanților rafinăriei, echipele au intervenit încă de la ora 05:00, în contextul precipitațiilor abundente care au depășit capacitatea nominală a sistemului de canalizare utilizat atât de unitatea industrială, cât și de zona Colonie.
În punctul de vedere transmis, se precizează că, timp de aproximativ 25 de minute, o cantitate de circa 60 de metri cubi de apă pluvială a fost direcționată controlat către pârâul Dâmbu, pentru a evita refularea rețelei de canalizare și inundarea mai multor gospodării.
„Intervențiile au avut obiectivul de a proteja comunitatea de la producerea unor inundații grave”, arată reprezentanții Vega, care califică situația drept una excepțională, generată de cantitățile foarte mari de precipitații.
Reprezentanții rafinăriei afirmă că autoritățile competente au fost informate imediat pentru coordonarea măsurilor necesare în vederea limitării efectelor asupra mediului și a comunității.
Totodată, reprezentanții rafinăriei susțin că echipele din zona operațională, de utilități și specialiștii în protecția mediului rămân în contact permanent cu autoritățile și comunitatea, având în vedere avertizările meteorologice aflate încă în vigoare.
În comunicatul transmis, se mai precizează că toate străzile adiacente au fost curățate, iar în prezent nu există un risc iminent pentru mediu, situația fiind monitorizată în continuare.
Punctul de vedere al rafinăriei vine după ce Garda Națională de Mediu a aplicat o sancțiune de 50.000 de lei în urma incidentului de poluare a pârâului Dâmbu, autoritățile desfășurând verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs deversarea.