Județul Prahova este pe primul loc, după Capitală, la numărul de medii de 10 obținute la Bacalaureat, după contestații. Astfel, potrivit rezultatelor finale date publicității de Ministerul Educației, practic, pe lângă media de 10 înregistrată înainte de contestații, alți patru absolvenți de liceu au reușit să urce în topul elevilor cu nota maximă la Bac.
Pe lângă nota inițială de 10, reușită a unei eleve a Colegiului Național Nichita Stănescu din Ploiești, celelalte patru medii maxime au fost acordate unor absolvenți ai Colegiului ”Mihail Cantacuzino” Sinaia (1) și Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești ( 2) și Colegiului Național ”I.L. Caragiale” Ploiești (1).
La nivel național, după soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,1% - de la 74,8% la 76,9% - pe ansamblul tuturor promoțiilor.
Astfel, se înregistrează, în total, 97.020 de candidați promovați. Dintre aceștia, 92.502 candidați provin din promoția curentă (rată de reușită: 81,6%), iar 4.518 candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 35,1%).
Cele mai multe medii s-au situat în intervalul 9 – 9,49 (16.704 - promoții cumulate), iar 70 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
Au fost declarați respinși 29.084 de candidați, iar 69 de candidați au fost eliminați pentru tentative de fraudă. Precizăm că rata de succes/promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Numărul contestațiilor înregistrate în sesiunea curentă a fost de 55.454, reprezentând 15,02% din numărul total de lucrări. Din acest total, 21.901 contestații au vizat note la proba E.a), 489 de contestații la proba E.b), 16.943 de contestații la proba E.c) și 16.121 de contestații la proba E.d).
A doua sesiune a examenului național de bacalaureat din acest an se va desfășura în perioada 3 - 24 august, fiind precedată de etapa de înscriere (14 - 21 iulie).