Primăria Ploiești anunță suspendarea traseului 33, care făcea legătura între Hale Catedrală și Parcul Municipal Ploiești Vest. Măsura intră în vigoare începând de sâmbătă, 11 iulie 2026.
Potrivit administrației locale, decizia a fost luată ca urmare a numărului redus de călători care au utilizat această linie de transport public. Traseul 33 fusese introdus cu caracter experimental pentru a facilita accesul către Parcul Municipal Vest și pentru a evalua interesul publicului pentru această rută.
„Având în vedere numărul scăzut de călători utilizatori, începând cu data de 11.07.2026, traseul 33 Hale Catedrală – Parc Municipal Ploiești Vest, pus în funcțiune cu caracter experimental, nu se mai asigură”, se arată în anunțul transmis de Primăria Ploiești.
Reprezentanții Primăriei Ploiești nu au precizat dacă traseul ar putea fi reintrodus în viitor sau dacă vor fi analizate alte variante de transport către Parcul Municipal Vest.