Consiliul Județean Prahova a repartizat aproape 43,8 milioane de lei către toate localitățile din județ

Consiliul Județean Prahova a repartizat aproape 43,8 milioane de lei către toate localitățile din județ
Image
Image

Consiliul Județean Prahova a aprobat, în ședința extraordinară de vineri, 10 iulie, repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ. Valoarea totală a sumelor alocate se ridică la aproape 43,8 milioane de lei, fondurile urmând să fie utilizate pentru investiții, cofinanțarea proiectelor de infrastructură și acoperirea unor cheltuieli pe care administrațiile locale nu le pot susține din venituri proprii.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat că obiectivul principal al acestei repartizări îl reprezintă dezvoltarea echilibrată a județului, astfel încât fiecare comunitate să beneficieze de resursele necesare pentru continuarea proiectelor importante.

„Prioritatea mea este dezvoltarea echilibrată a județului, iar fiecare comunitate trebuie să aibă șansa de a continua proiectele de care oamenii au nevoie”, a transmis președintele CJ Prahova.

Potrivit acestuia, repartizarea fondurilor a fost realizată pe baza solicitărilor transmise de primării și în urma analizei efectuate în cadrul comisiilor de specialitate, astfel încât sumele alocate să răspundă nevoilor și investițiilor fiecărei localități.

„Prahova se dezvoltă atunci când fiecare comunitate merge înainte. Acesta este angajamentul pe care îl respect, prin fapte și prin decizii”, a mai precizat Virgiliu Nanu.