Consiliul Județean Prahova alocă încă un milion de lei pentru noul adăpost pentru câinii fără stăpân din Ploiești. Virgil Nanu: „Promisiunile trebuie susținute prin fapte”

Consiliul Județean Prahova alocă încă un milion de lei pentru noul adăpost pentru câinii fără stăpân din Ploiești. Virgil Nanu: „Promisiunile trebuie susținute prin fapte”
Image
Image

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, anunță că va propune în ședința Consiliului Județean de vineri, 10 iulie, alocarea a încă un milion de lei pentru realizarea noului adăpost destinat câinilor fără stăpân din Ploiești, proiect pe care și l-a asumat încă de la finalul anului 2024. De altfel, CJ Prahova a finanțat deja în 2024 etapa de elaborare a studiului de fezabilitate, iar noua alocare bugetară ar urma să permită trecerea proiectului în faza de execuție.

„Promisiunile trebuie susținute prin fapte, an de an. Am spus că voi sprijini construirea unui nou adăpost pentru câinii fără stăpân din Ploiești și m-am ținut de cuvânt. Am alocat fonduri și anul trecut, pentru ca proiectul să poată ajunge la stadiul studiului de fezabilitate. Acum facem încă un pas important”, a transmis Virgil Nanu.

Președintele CJ Prahova declară că investiția nu reprezintă doar construirea unei noi clădiri, ci o soluție pentru îmbunătățirea condițiilor de adăpostire a animalelor și pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpân la nivelul comunității.

„Nu am privit niciodată această investiție ca pe o simplă construcție. Vorbim despre un adăpost modern, despre condiții mai bune pentru animale, despre sprijin pentru cei care le îngrijesc și despre o soluție reală la o problemă care privește întreaga comunitate”, a mai declarat acesta.

Virgil Nanu a precizat că își menține angajamentul față de acest proiect, în ciuda criticilor apărute în spațiul public, afirmând că pentru el „cuvântul dat are valoare”.

Proiectul a fost anunțat încă de la sfârșitul anului 2024, când președintele Consiliului Județean Prahova și primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, au discutat despre colaborarea dintre cele două instituții și au vizitat Adăpostul de Câini Comunitari din Bucov, aflat în administrarea Primăriei Ploiești.

La acel moment, cei doi au anunțat că își propun modernizarea infrastructurii destinate câinilor fără stăpân, subliniind necesitatea unor condiții mai bune pentru animale și a unei gestionări eficiente a acestei probleme la nivelul municipiului și al județului.