Locuitorii din mai multe localități din județele Ialomița și Prahova sunt avertizați că se vor confrunta cu fenomene meteo severe pe durata intervalului de valabilitate al avertizării nowcasting, marți seară.
Meteorologii anunță vijelii cu rafale de vânt ce vor atinge viteze de 70–90 km/h, averse torențiale care pot cumula între 20 și 30 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri, precum și frecvente descărcări electrice.
În județul Prahova, sub avertizare se află comunele Sălciile, Boldești-Grădiștea, Mizil, Ciorani, Albești-Paleologu, Colceag, Sângeru, Drăgănești, Tomșani, Ceptura, Baba Ana, Fulga, Gura Vadului, Gherghița, Vadu Săpat, Lapoș, Călugăreni, Tătaru, Jugureni, Fântânele.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în timpul manifestării fenomenelor periculoase, să se adăpostească în spații sigure și să evite parcarea autovehiculelor sub copaci sau în apropierea stâlpilor de electricitate ori a altor elemente care pot fi doborâte de vântul puternic.
UPDATE: Ulterior s-a emis atenționare de vreme rea și pentru Câmpina, Băicoi, Breaza, Filipeștii de Pădure, Florești, Telega, Măgureni, Scorțeni, Bănești, Poiana Câmpina, Cornu, Cocorăștii Mislii, Provița de Jos, Provița de Sus, Adunați, Talea.