Varianta Ocolitoare Azuga–Bușteni, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din zona montană a județului Prahova, se apropie de etapa decisivă a avizării, potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.
Șeful administrației județene a anunțat că a avut loc o nouă ședință de progres dedicată investiției, la care au participat reprezentanți ai constructorului, instituțiilor avizatoare, primăriilor implicate, precum și echipa tehnică a Consiliului Județean.
„Suntem în etapa finală a procedurilor necesare pentru obținerea ultimelor avize, astfel încât proiectul să intre cât mai repede în linie dreaptă”, a precizat Virgiliu Nanu.
Proiectul este considerat esențial pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei, una dintre cele mai aglomerate rute din România, în special în perioadele turistice și de weekend. Autoritățile subliniază că investiția are un grad ridicat de complexitate, însă impactul său asupra mobilității regionale este unul major.
Președintele CJ Prahova a mai declarat că urmărește personal fiecare etapă a proiectului și fiecare blocaj administrativ sau tehnic care trebuie soluționat.
„Valea Prahovei nu mai are timp de pierdut. Azuga–Bușteni trebuie să meargă înainte”, a transmis acesta.