Un accident rutier s-a produs, vineri în jurul prânzului, în comuna Bălțești, pe DJ100L, unde pompierii militari prahoveni intervin pentru gestionarea situației de urgență. Potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova, în accident au fost implicate un autoturism (n.n. - aparținând MediUrg, potrivit martorilor de la fața locului) și un autocamion încărcat cu cereale. În autoturism se aflau trei persoane (doi pacienți și șoferul, conform surselor noastre, iar în camion se afla doar șoferul. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj de descarcerare. Cele trei persoane aflate în autoturism sunt conștiente și primesc îngrijiri medicale la locul accidentului, fiind politraumatizate. Șoferul autocamionului nu necesită asistență medicală. Reprezentanții ISU au precizat că intervenția echipajului de descarcerare nu a fost necesară.
UPDATE: Toate cele trei victime asistate la locul evenimentului sunt transportate la spital de către echipajele SMURD și SAJ Prahova.
IPJ Prahova: ”Din cercetările preliminare efectuate de polițiști, a rezultat că o femeie de 44 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Județean 100L, din direcția Bălțești către Drumul Național 1A și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 45, pe sensul opus de mers. În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum și a doi bărbați de 72, respectiv 78 de ani, pasageri în același autoturism. Aceștia au fost transportați la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Foto Grup Info Trafic Prahova
