La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Câmpina cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. De asemenea, a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Andreia Ursachi, în interiorul apartamentului, într-un dormitor cu o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați, a fost găsită o femeie în vârstă de 87 de ani, imobilizată la pat. Victima prezenta arsuri și era în stare de inconștiență. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, iar ulterior femeia a fost transportată la spital de către ambulanța SAJ Prahova.
Incendiul a fost lichidat rapid de către pompieri, însă pentru siguranța locatarilor au fost evacuate 18 persoane din imobil, dintre care 15 adulți și 3 minori.
Primele verificări indică faptul că incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit de la o țigară.