Tragedie pe un drum din Prahova: un bărbat de 34 de ani a murit după un impact devastator cu un stâlp. Un altul a fost grav rănit

Tragedie pe un drum din Prahova: un bărbat de 34 de ani a murit după un impact devastator cu un stâlp. Un altul a fost grav rănit

Un grav accident rutier s-a produs marți seară în comuna Brazi, satul Stejaru, pe DC103, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un stâlp. În urma impactului, un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața, iar un altul, în vârstă de 40 de ani, a fost transportat la spital cu multiple traumatisme.

Potrivit reprezentanților ISU Prahova, la locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, cu medic.

În autoturism se aflau două persoane. Una dintre victime a rămas încarcerată și inconștientă, în timp ce cealaltă a reușit să iasă din mașină, fiind găsită conștientă, dar cu multiple leziuni.

Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei încarcerate și acordarea primului ajutor. Din păcate, după ce bărbatul de 34 de ani a fost scos dintre fiarele contorsionate ale mașinii, medicul prezent la fața locului a constatat decesul acestuia.

Cea de-a doua victimă, un bărbat de 40 de ani, politraumatizat, a fost transportată la UPU Ploiești pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

IPJ Prahova:

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești efectuează, la acest moment, cercetarea la fața locului, în urma producerii unui accident rutier.

În seara zilei de 19 mai a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza comunei Brazi.

Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 103, în comuna Brazi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton destinat susținerii cablurilor de electricitate.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto.

Totodată, un bărbat de 40 de ani, pasager în același autoturism, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 
 
 
 

Tipărire