Primăria Ploiești organizează dezbatere publică privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiu

Primăria Ploiești organizează dezbatere publică privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiu

Primăria Municipiului Ploiești anunță organizarea unei întâlniri de dezbatere publică pe tema proiectului de act normativ care vizează interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului.

Evenimentul va avea loc în data de 25 mai 2026, începând cu ora 17:00, la Teatrul Toma Caragiu.

Primăria invită cetățenii, reprezentanții societății civile, operatorii economici și toate persoanele interesate să participe la această dezbatere, pentru a-și exprima punctele de vedere și propunerile referitoare la proiectul de hotărâre. Inițiativa are ca obiect reglementarea activităților de jocuri de noroc în municipiu, în contextul preocupărilor legate de impactul social și economic al acestora asupra comunității locale.


Tipărire