Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au intensificat acțiunile în perioada minivacanței de 1 Mai, intervenind inclusiv în cazurile de combatere a faptelor de violență domestică și pentru protejarea persoanelor aflate în situații de risc.
În acest context, polițiștii au gestionat mai multe cazuri de violență în familie în diferite localități din județ. La Breaza, în urma unui conflict intrafamilial, un bărbat de 47 de ani a fost plasat sub ordin de protecție provizoriu, fiind dispusă și monitorizarea electronică a acestuia. Un caz similar a fost înregistrat la Băicoi, unde o femeie a sesizat că ar fi fost agresată de soțul său, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, monitorizat electronic, cu acordul victimei.
La Azuga, polițiștii au intervenit în cazul unei tinere de 24 de ani. Deși a fost evaluat un risc iminent și s-a recomandat emiterea unui ordin de protecție, aceasta a refuzat măsura, cercetările fiind continuate pentru violență în familie. În municipiul Ploiești, un bărbat care încălcase un ordin de protecție emis de instanță a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat în apropierea victimei, încălcând obligațiile impuse. De asemenea, în comuna Blejoi, un bărbat de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat atât pentru violență în familie, cât și pentru nerespectarea ordinului de protecție.
Reprezentanții IPJ Prahova atrag atenția că, în unele dintre cazurile gestionate, victimele au refuzat fie emiterea ordinelor de protecție provizorii, fie formularea plângerilor penale, deși legislația le oferă instrumente eficiente pentru a se proteja.
Polițiștii subliniază că intervențiile în astfel de situații urmăresc, în primul rând, protejarea victimelor și prevenirea escaladării conflictelor în fapte grave, care pot avea consecințe dramatice.
IPJ Prahova le recomandă persoanelor aflate în situații de violență domestică să solicite imediat ajutor, apelând numărul unic de urgență 112, și să accepte măsurile de protecție disponibile, inclusiv monitorizarea electronică a agresorului, ca mijloc suplimentar de siguranță.
