Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la o casă din Cocorăștii Colț, în satul Colțu de Jos, ISU Prahova mobilizând la fața locului un număr important de forțe de intervenție.
Au ajuns inițial pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Având în vedere amploarea incendiului, intervenția a fost suplimentată ulterior cu încă o autospecială de stingere și o autocisternă pentru transportul apei, trimise de la Detașamentul 2 Ploiești.
Potrivit primelor informații, flăcările se manifestă la nivelul unei locuințe pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Pompierii acționează în aceste momente pentru localizarea și lichidarea incendiului, intervenția fiind în plină desfășurare.
Din fericire, nu au fost raportate victime.
Pompierii continuă acțiunile la fața locului, urmând ca, după stingerea incendiului, să fie stabilite și cauzele producerii acestuia.
UPDATE: Incendiul este localizat, sunt afectate două proprietăți pe o suprafață de circa 300 mp. Pompierii continuă intervenția pentru lichidarea incendiului.
UPDATE 2: Pompierii au stins incendiul, iar acum lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia.
