Polițiștii Serviciului Rutier au dispus, la data de 3 aprilie, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 41 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Măsura preventivă a fost luată în scopul asigurării siguranței traficului rutier și pentru prevenirea producerii unor noi fapte de natură penală.
Potrivit informațiilor furnizate IPJ Prahova, în aceeași zi, oamenii legii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale, pe Drumul Național 1 (E60), la kilometrul 67.
Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că bărbatul de 41 de ani ar fi condus un autoturism din direcția Brașov către București, iar în zona menționată ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, care se deplasa în aceeași direcție. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul șoferului de 57 de ani, rezultatul a fost negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat), în timp ce bărbatul de 41 de ani a înregistrat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma rezultatului, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, verificările efectuate de polițiști au arătat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
Pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. În funcție de rezultatele analizelor de laborator, vor fi luate măsurile legale care se impun.
