Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești a celebrat astăzi, 3 aprilie, 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, moment aniversar dedicat acestei instituții cu un rol esențial în menținerea ordinii și siguranței publice.
Evenimentele au debutat la sediul unității cu premierea jandarmilor care s-au remarcat în cadrul competițiilor sportive organizate cu această ocazie. Cei care au urcat pe podium au fost felicitați pentru spiritul de echipă, determinarea și implicarea demonstrate.
Ceremonia a continuat cu un moment deosebit de important pentru viața profesională a unor cadre ale unității – avansarea în gradul militar următor înainte de expirarea stagiului minim. Șapte jandarmi au fost recompensați pentru profesionalismul, dedicarea și rezultatele deosebite obținute în activitate. Evenimentul s-a desfășurat în prezența reprezentanților autorităților locale și a partenerilor instituționali.
În cadrul aceleiași festivități, plutonierul adjutant-șef Adrian Rădoi a primit distincția onorifică „Jandarmul anului”, ca recunoaștere a modului exemplar în care și-a îndeplinit misiunile.
