Campionul olimpic Marius Urzică, invitat special la Ploiești, în cadrul evenimentului „alPHa – Spirit de Campion Educat”

Campionul olimpic Marius Urzică, invitat special la Ploiești, în cadrul evenimentului „alPHa – Spirit de Campion Educat”

Marius Urzică, legenda gimnasticii din România, va fi prezent la Ploiești, pe 1 aprilie 2026, în cadrul evenimentului „alPHa – Spirit de Campion Educat”, organizat de Clubul alPHa Prahova, la Sala Europa din Palatul Administrativ. Evenimentul, programat de la ora 18:30, își propune să aducă în prim-plan povestea din spatele performanței de top și să ofere participanților ocazia de a interacționa direct cu primul gimnast român medaliat cu aur olimpic la cal cu mânere, la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000.

Organizatorii subliniază că întâlnirea nu va fi doar o conferință, ci o platformă educațională dedicată dezvoltării sportivilor și a celor implicați în formarea acestora. Alături de Marius Urzică, la eveniment vor participa și specialiști în domenii complementare performanței sportive, precum coaching mental, comunicare și nutriție. Astfel, publicul va avea ocazia să interacționeze cu mentori precum Mădălina Bordian (mental coaching și leadership), Monica Marin (comunicare și public speaking) și Irina Vișan (nutriție integrativă).

Evenimentul se adresează sportivilor, antrenorilor, cluburilor sportive, dar și părinților interesați de dezvoltarea armonioasă a copiilor, punând accent pe componente esențiale precum disciplina, echilibrul emoțional și mentalitatea de învingător. Participanții vor putea afla direct de la campionul olimpic ce presupune drumul către performanță și cum pot fi depășite limitele în sport și în viață.

Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0775 653 646, iar accesul este deschis tuturor celor interesați de excelență și dezvoltare personală.


Tipărire