În ultimele zile, în Bucegi au avut loc deja două avalanșe. Sunt fenomene preconizate deja de către meteorologi și anunțate de către salvamontiști. Din fericire, cele două avalanșe produse până acum nu au dus la pierderi de vieți omenești.
Pentru salvamontiști, însă, căutarea persoanelor surprinse de plăcile de zăpadă căzute de la mare înălțime este o mare provocare, care face diferența între viață și moarte, atât pentru salvatorii montani, cât și pentru persoanele implicate direct, cei din urmă mai mult sau mai puțin atenți la avertismentele specialiștilor.
La Serviciul Public Județean Salvamont Prahova există o singură echipă specializată în căutarea persoanelor surprinse de avalanșe, formată din Sergiu Frusinoiu și Carp, cățelul din rasa Border Collie antrenat pentru salvare din avalanșe. Cei doi fac eforturi zilnice pentru a fi pregătiți de intervenție, în cazul în care în munții Prahovei apar probleme cauzate de avalanșe. "Noi continuăm pregătirile pentru a spori eficiența, dar cea mai bună tactică este prevenția, în cazul avalanșelor. Sperăm ca iarna asta, dar și cele ce urmează, să avem parte doar de antrenamente și nu de situații reale. La antrenamentul de azi pe care l-am făcut pe o zonă destul de restrânsă din cauza zăpezii foarte mari, ne-am concentrat pe căutare, nu pe condiție fizică", a anunțat Sergiu, partea "umană" a echipajului salvator de vieți din avalanșe.