Bătălie pe un contract de 172 milioane lei la Ploiești. Ce firme mari vor reabilitarea rețelelor termice din oraș

Bătălie pe un contract de 172 milioane lei la Ploiești. Ce firme mari vor reabilitarea rețelelor termice din oraș

Primăria Ploiești derulează în această perioadă licitația pentru reabilitarea rețelelor termice primare aferente SACET, proiect care are ca obiectiv creșterea eficienței energetice a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiu. Valoarea totală estimată a contractului este de 172.222.934,17 lei, fără TVA.

Procedura de achiziție vizează atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor necesare modernizării rețelelor de transport al agentului termic. Contractul include realizarea proiectării detaliate, achiziția materialelor și echipamentelor necesare, transportul acestora pe șantier, execuția lucrărilor, testările tehnice, precum și activități de întreținere până la predarea investiției către autoritatea contractantă.

De asemenea, constructorul care va câștiga licitația va avea obligația să realizeze documentația tehnică aferentă investiției, inclusiv graficele de execuție, planurile de control al calității și documentele necesare pentru întocmirea Cărții tehnice a construcției.

Firmele înscrise la licitație și cifrele lor de afaceri

Pentru contractul de peste 172 de milioane de lei au depus oferte trei asocieri de companii, conduse de Construcții Erbașu, de AVI PROD GRUP și de Elsaco Electronic.

Compania Construcții Erbașu București, fondată în 1991, este una dintre cele mai mari firme de construcții din România. În 2024, societatea a raportat o cifră de afaceri de aproape 2,27 miliarde de lei și un profit de 332,8 milioane de lei, având aproximativ 1300 de angajați, potrivit www.termene.ro

Acționarul principal al companiei este Romeo Cristian Erbașu. Firma este implicată în numeroase proiecte majore de infrastructură, inclusiv lucrări rutiere, printre care și modernizarea DJ 102I Valea Doftanei – Săcele.

Compania AVI PROD GRUP București, înființată în 2002, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 162 de milioane de lei și un profit de aproape 17,8 milioane de lei, cu 268 de angajați.

Societatea este deținută de Mihai Valentin Ioachim și derulează contracte cu operatori de utilități precum Delgaz Grid, dar și cu autorități locale și companii de apă din țară, inclusiv Apa Nova Ploiești, în special pentru lucrări de înlocuire a conductelor și extindere a rețelelor de canalizare.

A treia ofertă a fost depusă de o asociere condusă de Elsaco Electronic Botoșani, companie fondată în 1994. În 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 438,4 milioane de lei și un profit de 22,6 milioane de lei, având 295 de angajați, conform aceleiași surse.

Acțiunile societății sunt deținute integral de Elsaco Holding, administrator fiind Șerban Iftime. În 2026, compania a obținut contracte importante cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, pentru lucrări de modernizare a infrastructurii de irigații.

Proiect important pentru sistemul de termoficare din Ploiești

Investiția vizează modernizarea infrastructurii de transport a agentului termic din municipiu, una dintre componentele esențiale ale SACET Ploiești. Reabilitarea rețelelor termice are rolul de a reduce pierderile din sistem și de a îmbunătăți eficiența energetică a alimentării cu căldură pentru populație.

Ofertele depuse sunt etapa de evaluare tehnică și financiară, urmând ca autoritatea contractantă să desemneze câștigătorul procedurii în această primăvară.


Tipărire