Primarul Sandu Tudor ignoră scandalul care face de râs Păuleștiul și își apără cu orice preț oamenii din fruntea CS Păulești

Primarul Sandu Tudor ignoră scandalul care face de râs Păuleștiul și își apără cu orice preț oamenii din fruntea CS Păulești

În timp ce numele localității Păulești este târât într-unul dintre cele mai grave scandaluri din fotbalul românesc din ultimii ani, primarul Sandu Tudor pare mai preocupat să își apere apropiații decât să protejeze imaginea comunității pe care o conduce. Atitudinea sa după izbucnirea scandalului cu aranjarea meciurilor și pariurile sportive ridică serioase semne de întrebare despre modul în care înțelege responsabilitatea publică.

La începutul săptămânii, la Primăria Păulești a avut loc o ședință neoficială la care au participat primarul, 14 dintre cei 15 consilieri locali, dar și conducerea CS Păulești – președintele Vasile Vasile, aflat în funcție de peste zece ani, și antrenorul echipei de fotbal. Întâlnirea a fost convocată pe fondul scandalului declanșat de ancheta procurorilor, care a adus clubul de fotbal în atenția oamenilor legii.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, ancheta vizează suspiciuni extrem de grave: trucarea unor meciuri și implicarea în pariuri sportive ilegale. În joc ar fi sume importante de bani, aproape 170.000 de euro, bani care, conform anchetatorilor, ar fi ajuns în buzunarele unor persoane implicate în acest mecanism.

Dincolo de eventualele consecințe penale, efectul asupra imaginii localității este deja devastator: Păuleștiul a ajuns subiect de ironii și critici la nivel național.

În acest context, mai mulți consilieri locali au cerut măsuri clare. Un consilier social-democrat a solicitat demisia președintelui clubului Vasile Vasile și a antrenorului, considerând că, într-o asemenea situație, conducerea clubului ar trebui să facă un pas în spate cel puțin până la clarificarea anchetei. Cererea a fost susținută și de consilierul Cristian Duma, dintr-o altă tabără politică, semn că problema depășește granițele disputelor politice locale.

Numai că primarul Sandu Tudor pare să trăiască într-o realitate paralelă. Potrivit informațiilor din interiorul întâlnirii, edilul a transmis clar că nu are de gând să se dezică de președintele clubului și că îl va susține „până în pânzele albe”. Cu alte cuvinte, chiar și în mijlocul unui scandal care a pătat serios imaginea Păuleștiului, primarul preferă să își apere oamenii decât să dea un semnal de responsabilitate publică.

Această poziție nu este doar surprinzătoare, ci profund problematică. Un primar ar trebui să fie primul interesat să protejeze reputația comunității pe care o reprezintă, nu să ofere un scut politic celor implicați într-un scandal de asemenea proporții. Chiar dacă ancheta este în desfășurare și prezumția de nevinovăție trebuie respectată, o minimă decență publică ar fi impus cel puțin o distanțare temporară față de conducerea clubului.

În schimb, mesajul transmis de primarul Sandu Tudor pare să fie altul: loialitatea personală cântărește mai mult decât interesul comunității. Iar acest lucru riscă să coste scump imaginea Păuleștiului.

În timp ce anchetatorii încearcă să lămurească dacă și cum au fost aranjate meciuri și manipulate pariuri, administrația locală ar fi trebuit să se preocupe de refacerea credibilității instituțiilor locale.

Păuleștiul merită mai mult decât tăcere și protejarea unor interese. Merită transparență, responsabilitate și lideri care să pună comunitatea pe primul loc – nu prieteniile și alianțele personale. În acest moment, însă, primarul Sandu Tudor pare decis să meargă în direcția opusă.

 

Comunicatul oficial al Parchetului în această speță

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La nivelul unităţii noastre de parchet, în zilele de 25 și 26.02.2026, au fost efectuate activităţi de urmărire penală într-o cauză ce vizează săvârşirea infracțiunii de înșelăciune, după cum urmează:

Astfel, s-a reţinut că, la data de 06.12.2025, finanțatorul în fapt al unei echipe de fotbal din Liga a 3-a F.R.F., împreună cu un apropiat al acestuia potent financiar, au determinat mai mulți jucători din cadrul echipei să vicieze rezultatul jocului desfășurat în ziua respectivă (fotbaliștii au manifestat o atitudine vădit îndreptată împotriva propriei formații), împrejurare în care toți cei implicați, precum și rude ori cunoștințe ale acestora, au indus în eroare o casă de pariuri cu privire la corectitudinea partidei și integritatea evenimentului, prin plasarea de pariuri atât online cât și în agenții, creând aparența unui pariu legal, deși rezultatul era cunoscut și manipulat, fiind astfel plasate bilete cu selecții de cote care demonstrau certitudinea rezultatului, respectiv echipa rivală să câștige, în meci să se marcheze peste 3,5 goluri, iar una dintre echipe să nu marcheze, obținând în acest sens foloase patrimoniale injuste și provocând o pagubă în sarcina casei de pariuri în valoare de 168.000 euro, sumă cu care reprezentanții acesteia s-au constituit parte civilă în procesul penal.

La data de 25.02.2026 au fost efectuate percheziții domiciliare în 34 de locații, în mai multe județe din țară (Prahova, Argeș, Vâlcea, Cluj, Ilfov), inclusiv în capitală, 21 de persoane fiind audiate în cauză. Cu această ocazie au fost identificate și ridicate mai multe sume de bani, precum și dispozitive electronice utile cauzei.

La data de 26.02.2026 procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva numiților B.C.C., C.A.A., S.M.M., M.G.E. și R.P.E. (ultimii 3 fotbaliști ai echipei din Liga a 3), pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C. pen., aceștia dobândind calitatea de inculpat.

La aceeași dată, procurorul de caz a solicitat arestarea preventivă a inculpaților B.C.C. și C.A.A., propunere admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătorie Ploiești și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de S.M.M., M.G.E. și R.P.E. pentru o perioadă de 60 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Tipărire