În această dimineață, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Ploiești au intervenit la locul unui accident rutier produs la ieșire din Ploiești spre Blejoi, pe strada Buda, informează ISU Prahova. La fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță cu medic din cadrul SAJ Prahova.
În accident au fost implicate două autoturisme și o remorcă parcată. În urma impactului violent, două persoane au rămas încarcerate, dintre care una în stare de inconștiență.
Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate. O femeie în vârstă de 37 de ani, conștientă, dar cu multiple traumatisme, a fost extrasă în siguranță și preluată de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Din nefericire, cea de-a doua victimă, o tânără de 19 ani, a fost extrasă în stare de inconștiență, prezentând leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia la fața locului.
Poliția a demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Sursa imagini: Grup Info Trafic Prahova
