Drumul de acces spre cartierul Seciu din Boldești-Scăeni, blocat de cinci arbori căzuți. Pompierii au intervenit pentru eliberarea drumului

Drumul de acces spre cartierul Seciu din Boldești-Scăeni, blocat de cinci arbori căzuți. Pompierii au intervenit pentru eliberarea drumului

Pompierii militari prahoveni au intervenit, marți seară, în orașul Boldești-Scăeni, cartierul Seciu, pentru degajarea unor copaci, informează ISU Prahova. 

La fața locului au acționat pompierii de la Punctul de Lucru Lipănești, cu accesoriile specifice din dotarea unei autospeciale de stingere.

"În urma intervenției, pompierii au îndepărtat cinci copaci căzuți care blocau drumul de acces, restabilind condițiile de siguranță pentru locuitorii din zonă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Intervenția a avut loc în contextul avertizării meteorologice Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, valabilă până mâine, la ora 12:00. Echipajele ISU Prahova rămân mobilizate și pregătite să intervină în sprijinul populației, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Pompierii recomandă cetățenilor să evite deplasările neesențiale, să nu parcheze autoturismele în apropierea copacilor sau a stâlpilor de electricitate și să se informeze permanent din surse oficiale privind evoluția condițiilor meteo.

De asemenea, le reamintim că informații suplimentare privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei fiipregatit.ro sau prin descărcarea aplicației de mobil DSU. 

 


Tipărire