Un bărbat din comuna Măgurele, care fusese plasat în arest la domiciliu, a fugit de polițiști cu puțin timp înainte ca aceștia să-l preia pentru a-l duce în arestul de la Câmpina! Potrivit IPJ Prahova, bărbatul fusese prins în flagrant, pe 11 februarie, imediat după ce furase o unealtă din curtea unui consătean. În primă fază, împotriva sa a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, dar ulterior, această măsură a fost înlocuită de instanța de judecată cu arestul preventiv. ”În vederea punerii în executare a mandatului emis de instanță, polițiștii s-au deplasat la domiciliul bărbatului, unde au constatat că acesta a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse prin măsura preventivă, părăsind imobilul anterior sosirii organelor de poliție, prin escaladarea gardului împrejmuitor. Reacția polițiștilor a fost una fermă și imediată, fiind declanșate de îndată activități specifice de căutare și depistare. Prin mobilizarea eficientă a efectivelor și desfășurarea de verificări operative în teren, bărbatul a fost identificat într-un interval scurt de timp, fiind imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru îndeplinirea procedurilor legale. Mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare, iar în cursul după-amiezii zilei de 16 februarie a.c., persoana în cauză a fost încarcerată. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, fapta constând în încălcarea măsurii arestului la domiciliu”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Un bărbat din comuna Măgurele a fugit de polițiștii care-l căutau pentru a-l duce în arest. A fost prins și acum este cercetat și pentru evadare
