Prahovean reținut de polițiști după ce și-a schingiuit propriul câine

Prahovean reținut de polițiști după ce și-a schingiuit propriul câine

Un bărbat din comuna Șoimari a fost reținut de polițiști după ce a schingiuit un câine. 

Potrivit IPJ Prahova, în baza probatoriului administrat, persoana bănuită de comiterea faptei a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

"La data de 14 februarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bălțești au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Șoimari, un animal ar fi fost supus unor acte de cruzime, chiar de către propriul stăpân.

Sesizarea a fost preluată de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind tratată cu maximă operativitate. Aceștia s-au deplasat de îndată la fața locului pentru efectuarea verificărilor.

În urma activităților investigative desfășurate, au fost confirmate aspectele semnalate, fiind identificate indicii temeinice privind săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare privind protecția animalelor. Animalul a fost găsit într-o stare ce a impus intervenția imediată, fiind dispuse măsuri pentru asigurarea protecției și evaluării sale de către personal de specialitate.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Protejarea animalelor reprezintă nu doar aplicarea strictă a legii, ci și reafirmarea unui principiu esențial al unei comunități responsabile: respectul pentru viață. Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova rămân dedicați misiunii de a apăra animalele care nu se pot apăra singure", a transmis IPJ Prahova. 


Tipărire