Autoturismul care a accidentat doi pietoni, pe strada Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, era condus de o femeie în vârstă de 72 de ani, care, potrivit IPJ Prahova, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar, unde a lovit doi pietoni. ”Din primele cercetări efectuate, au constatat că o femeie de 72 de ani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe Drumul Național 1A, pe sensul de mers Brașov către Ploiești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a pătruns pe trotuarul pietonal aferent drumului public, unde a acroșat două femei de 74, respectiv 26 de ani. În dinamica accidentului rutier, autovehiculul a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, amplasat în zona trotuarului pietonal. În urma producerii evenimentului, atât cei doi pietoni, dar și conducătoarea autovehiculului, au fost transportați la unitatea medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat IPJ Prahova.
La volanul autoturismului care a accidentat doi pietoni, pe trotuar, în Vălenii de Munte, se afla o femeie de 72 de ani. Cum s-a produs evenimentul rutier
