Un bărbat şi-a găsit sfârşitul într-o farmacie din Plopeni

Un bărbat şi-a găsit sfârşitul într-o farmacie din Plopeni

Un bărbat în vârstă de 67 de ani și-a găsit sfârșitul în interiorul unei farmacii din Plopeni, în această după-amiază. Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Plopeni au fost sesizați, în jurul orei 15:00, despre faptul că unui bărbat i s-ar fi făcut rău, în timp ce se afla în interiorul unei farmacii din localitate. Cadrele medicale sosite la fața locului au încercat să îl readucă la viață, însă bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar echipajul medical nu a putut decât să constate decesul acestuia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei.

Potrivit unor surse, bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.