Mii de sindicaliști din Educație vor protesta, astăzi, la ușa lui Ilie Bolojan

Mii de sindicaliști din Educație vor protesta, astăzi, la ușa lui Ilie Bolojan

Sindicatele din Educație protestează, astăzi, în fața sediului Guvernului României, între orele 12:00 și 13:30, revendicările vizând măsurile luate la propunerea lui Ilie Bolojan, printre care se regăsesc majorarea normei didactice, comasarea claselor și a unităților școlare; creșterea numărului de elevi la clasă; întârzierile sau lipsa acordării burselor pentru elevi și studenți. Astfel, sindicaliștii din Educație cer abrogarea prevederilor Legii 141/2025, care au condus la reducerea numărului de clase, supraaglomerarea celor existente, dar și la creșterea normei didactice. Se mai solicită și oprirea politicii de reducere a posturilor din învățământul preuniversitar, precum și creșterea alocării bugetare pentru Educație.

Pe de altă parte, FSLI a anunțat, ieri, că este nevoie de strângerea a 100.000 de semnături pentru a reuşi anularea măsurilor anti-educaţie luate de Guvernul Bolojan. Este vorba despre o iniţiativă cetăţenească promovată de FSLI, FSE "Spiru Haret" şi FNS "Alma Mater", publicată în Monitorul Oficial, care va putea ajunge pe masa Parlamentului doar după strângerea celor 100.000 de semnături.


Tipărire