IPJ Prahova a deschis dosar penal după accidentul în care doi bărbați s-au electrocutat, la Strejnicu, în timp ce efectuau lucrări la rețeaua electrică

IPJ Prahova a deschis dosar penal după accidentul în care doi bărbați s-au electrocutat, la Strejnicu, în timp ce efectuau lucrări la rețeaua electrică

IPJ Prahova a transmis informații suplimentare despre accidentul în care doi angajați ai operatorului de furnizare a energiei electrice s-au electrocutat în timp ce efectuau lucrări de remediere a unei defecțiuni, în satul Strejnicu din comuna Târgșoru Vechi.

”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, o persoană care se afla pe un stâlp de înaltă tensiune s-ar fi electrocutat. Cu ocazia intervenției, au fost identificate două persoane de sex masculin, de 24 de ani, respectiv 45 de ani, aflate în timpul serviciului, în comuna Târgșoru Vechi, sat Strejnicu, care ar fi efectuat lucrări de mentenanță la nivelul unui stâlp de înaltă tensiune și care s-ar fi electrocutat. Ambele persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, în stare de conștiență. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate în vederea clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a informat Poliția Prahova.


Tipărire