Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au fost sesizați, în dimineața zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 06:45, cu privire la faptul că două persoane ar fi fost agresate fizic în zona unui club de pe Bulevardul Independenței din municipiu. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Prahova, din primele verificări a reieșit că, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, cele două persoane s-au aflat în incinta clubului, unde au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 06:00, pe fondul consumului de alcool, între una dintre persoane și o angajată a localului, precum și administratorul clubului, a izbucnit un conflict verbal, generat de nemulțumiri legate de nota de plată și de modul de interacțiune cu personalul.
Conform aceleiași surse, în urma incidentului, a fost acționat butonul de panică, fiind solicitată intervenția unei echipe de securitate. Aceasta a ajuns la fața locului în momentul în care cele două persoane părăseau incinta clubului. Având în vedere starea de ebrietate și comportamentul recalcitrant, între acestea și agenții de securitate s-a produs un conflict, fiind folosite mijloace din dotare, inclusiv spray lacrimogen, pentru îndepărtarea persoanelor din zona de acces a localului.
Ulterior, cele două persoane au fost conduse la sediul secției de poliție, unde au refuzat să formuleze plângere penală cu privire la cele întâmplate.
”În contextul evenimentului, polițiștii au procedat la aplicarea prevederilor Legii nr. 26/2024 privind prevenirea și combaterea violenței, efectuând evaluarea riscului asupra persoanelor implicate, conform procedurilor legale în vigoare. Au fost întocmite documentele specifice prevăzute de actul normativ, fiind analizată necesitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În urma evaluării situației de fapt și a riscului imediat, s-a constatat că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Persoanelor implicate le-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de lege, inclusiv posibilitatea solicitării unui ordin de protecție de la instanța de judecată. De asemenea, acestea au refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, conform legislației în vigoare.
În urma verificărilor, s-a stabilit că nu au existat alți martori care să ofere date de interes operativ, cu excepția angajatei localului care a acționat butonul de panică și care a rămas în incinta clubului pe întreaga durată a evenimentului. Toate persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 6.000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, faptă prevăzută de Codul penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale”, a precizat IPJ Prahova, în legătură cu acest incident.
