Ar avea încredere investitorii – persoane fizice, firme sau instituții bancare – să achiziționeze obligațiuni municipale emise de Primăria Ploiești, pentru cofinanțarea proiectelor europene?
Este greu de răspuns la această întrebare, în momentul actual, când primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, se plânge că municipalitatea nu stă deloc bine la finanțarea investițiilor și, mai mult decât atât, anunță o iminentă intrare în insolvență, prin primăvară, a uneia dintre societățile extrem de importante care furnizează servicii publice ploieștenilor – Transport Călători Express.
Astăzi, Mihai Polițeanu a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că, printre obiectivele echipei sale de atragere a finanțărilor pentru dezvoltare, se numără și demararea procedurilor pentru emiterea de obligațiuni municipale, destinate cofinanțării proiectelor europene.
Întrebat dacă ploieștenii – de la persoane fizice la firme sau instituții bancare - ar avea încredere să cumpere astfel de obligațiuni, Mihai Polițeanu a răspuns că, deocamdată, trebuie văzut rezultatul evaluării orașului, respectiv rating-ul orașului, de către o firmă de profil, așa cum este, de exemplu, Fitch.
Potrivit legii, obligațiunile pot fi tranzacționate la Bursa de Valori București, astfel încât oricine din țară ar putea să le achiziționeze.
Rămâne însă de văzut ce rating de oraș va avea Ploieștiul, după evaluare.
Printre orașele din România care emit astfel de obligațiuni municipale se numără Alba Iulia, Bacău, Bistrița, București, Focșani, Iași, Năvodari, Oravița, Orăștie, Predeal, Reșița, Siret, Slobozia, Târgu Mureș, Timișoara, Zalău.
