Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați marți, 27 ianuarie, în jurul orei 13:50, de reprezentantul unei societăți comerciale din comuna Ariceștii Rahtivani, despre producerea unui accident de muncă în incinta firmei. La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale pentru acordarea primului ajutor, precum și polițiști specializați, care au demarat verificările specifice.
În incinta societății a fost găsit un bărbat de 46 de ani, din Ariceștii Rahtivani, cu leziuni grave la nivelul capului. În ciuda manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au constatat decesul acestuia. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei și stabilirea exactă a cauzei morții.
Primele verificări indică faptul că victima, angajat al societății, desfășura activități specifice de serviciu în momentul incidentului, când ar fi fost lovită de o grindă metalică desprinsă din ansamblul unei matrițe.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, precum și pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
