Autobuz ”captiv” într-o groapă apărută din senin în carosabil în Centrul Vechi al Brăilei

Autobuz ”captiv” într-o groapă apărută din senin în carosabil în Centrul Vechi al Brăilei

Un autobuz al companiei de transport public Braicar a căzut, duminică, cu ambele roți din spate într-un crater apărut brusc pe strada Nicolae Bălcescu, din Centrul Vechi al municipiului Brăila, potrivit www.obiectivbr.ro. Incidentul s-a produs în jurul orei 10.30, în timp ce în autobuz se aflau mai mulți călători. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar pasagerii au fost evacuați în condiții de siguranță. Circulația rutieră a fost blocată temporar în zonă, pentru a permite intervenția echipelor de salvare și remedierea avariei. Conform aceleiași surse, surparea carosabilului, cu o adâncime estimată la aproximativ un metru și un diametru de circa trei metri, ar fi fost provocată de infiltrații provenite de la conductele subterane.

Sursa foto: www.obiectivbr.ro 


Tipărire