Structura anului școlar 2026–2027, în consultare publică

Structura anului școlar 2026–2027, în consultare publică

Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 23 ianuarie 2026, în consultare publică proiectul privind structura anului școlar 2026–2027, document care stabilește calendarul cursurilor și al vacanțelor pentru elevi, precum și reperele pentru organizarea examenelor naționale.

Potrivit variantei propuse, cursurile anului școlar 2026–2027 vor începe la data de 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027. Pentru elevii claselor terminale, finalizarea cursurilor este programată mai devreme: clasa a XII-a va încheia anul școlar la 4 iunie 2027, iar clasa a VIII-a la 11 iunie 2027, pentru a permite organizarea examenelor naționale.

O modificare importantă față de structurile anilor anteriori vizează vacanța la decizia inspectoratelor școlare județene. Dacă până acum existau trei intervale posibile din care se putea alege o săptămână de vacanță, noul proiect propune doar două intervale: 22–28 februarie 2027 și 1–7 martie 2027. Măsura are la bază practica ultimilor ani, când majoritatea județelor au ales aceleași două perioade, iar al treilea interval a fost utilizat doar izolat. Scopul este asigurarea unui echilibru între numărul de săptămâni consecutive de cursuri.

Ministerul precizează că structura a fost proiectată ținând cont de calendarul orientativ al examenelor naționale. Probele de competențe ale bacalaureatului 2027 sunt prevăzute pentru ultimele două săptămâni de cursuri, iar evaluarea națională pentru clasa a VIII-a și probele scrise ale bacalaureatului vor avea loc în primele două săptămâni după finalizarea cursurilor. De asemenea, simulările examenelor naționale sunt planificate pentru luna martie 2027.

Reprezentanții Ministerului Educației subliniază că aceste repere sunt orientative, calendarele finale urmând să fie stabilite ulterior, prin acte normative distincte, după încheierea procesului de consultare publică.

Documentul integral poate fi consultat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, iar forma finală a structurii anului școlar 2026–2027 va fi aprobată după analiza observațiilor primite și în urma ședinței Comisiei de Dialog Social.


Tipărire