Un nou scandal în Poliția Prahova: documente din arhiva Poliției Rutiere Ploiești, distruse prin incendiere!

Un nou scandal în Poliția Prahova: documente din arhiva Poliției Rutiere Ploiești, distruse prin incendiere!

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești coordonează o anchetă care zguduie din temelii Poliția Prahova, mai precis motivul și modul în care ar fi fost distruse prin incendiere documente din arhiva Biroului Poliției Rutiere Ploiești. Potrivit www.ziarulincomod.ro, documentele scoase din incinta unității ar fi fost incendiate pe un câmp de pe raza orașului Boldești-Scăeni.

IPJ Prahova a transmis un comunicat în legătură cu acest subiect, în care precizează că totul s-ar fi petrecut la solicitarea a doi angajați ai Poliției. ”Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost sesizată, la data de 15 ianuarie a.c., cu privire la faptul că mai multe documente ar fi fost încărcate într-o autoutilitară de către persoane neautorizate, în scopul transportării acestora în vederea distrugerii. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele neautorizate care au procedat la manipularea documentelor respective ar fi fost solicitate în acest sens de către doi angajați ai unității. La nivelul inspectoratului a fost constituită o echipă de cercetare, care a desfășurat activități procedurale specifice, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta, fiind totodată demarată o anchetă internă pentru clarificarea eventualelor abateri disciplinare. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de documente ori înscrisuri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 259 din Codul penal. Cercetările sunt continuate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești”, a informat IPJ Prahova.


Tipărire