Un bărbat aflat sub măsura controlului judiciar a fost reținut de polițiștii din Mizil, după ce a distrus dispozitivul electronic de monitorizare pe care era obligat să îl poarte permanent.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 9 ianuarie 2026, când sistemul de supraveghere a transmis o alertă privind accesul neautorizat la brățara electronică. Polițiștii s-au deplasat imediat la locuința persoanei monitorizate, unde l-au găsit în interior, într-o stare vizibil agitată.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că brățara fusese deteriorată intenționat - cureaua era ruptă în zona sistemului de siguranță, existau urme de topire pe material, iar o clemă de fixare era distrusă. Prin urmare, dispozitivul nu mai putea fi folosit.
Brățara fusese montată în cadrul unei măsuri preventive dispuse de instanță, într-un dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil. Pe lângă purtarea dispozitivului, bărbatul avea obligația de a respecta și un ordin de protecție.
În urma administrării probelor, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub acuzațiile de încălcare a ordinului de protecție și distrugere.
Brățara electronică este un dispozitiv de mărimea unui ceas și o curea, care se montează de către un polițist, pe glezna persoanei supravegheate sau pe braț, atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical. Brățara va fi demontată doar de către polițist (adică de operatorul tehnic). Orice intervenție neautorizată asupra brățării, pentru înlăturarea sau defectarea ei prin forțare, tăiere etc. conduce la declanșarea unei alerte în dispeceratul de urgență operat de poliție, așa cum s-a întâmplat și în cazul de față.
