Două femei din Prahova au murit în incendii, în ultimele două săptămâni. Zeci de intervenții ale pompierilor în perioada sărbătorilor

Două femei din Prahova au murit în incendii, în ultimele două săptămâni. Zeci de intervenții ale pompierilor în perioada sărbătorilor

Două femei și-au pierdut viața, în ultimele două săptămâni, în urma unor incendii izbucnite la locuințele acestora, în județul Prahova. Cazurile au fost înregistrate la Ploiești și în comuna Drăgănești, în contextul unui număr ridicat de incendii produse în perioada sărbătorilor de iarnă.

Primul incident a avut loc în dimineața zilei de 29 decembrie 2025, într-un apartament din municipiul Ploiești. O femeie în vârstă de 65 de ani a fost găsită inconștientă de echipajele de intervenție, după ce un incendiu a izbucnit în bucătăria apartamentului. Deși focul s-a manifestat pe o suprafață relativ redusă, de aproximativ 10 metri pătrați, intervenția a fost una contracronometru. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, decesul femeii a fost declarat la fața locului.

Cel de-al doilea eveniment tragic s-a produs joi, 8 ianuarie, în satul Hătcărău, comuna Drăgănești. O femeie în vârstă de 93 de ani a fost găsită carbonizată în locuința cuprinsă de flăcări.

Potrivit datelor prezentate în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, colonelul Florin Chivu (foto), împuternicit inspector-șef al ISU Prahova, a declarat că, în perioada 24 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, pompierii prahoveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a nu mai puțin de 68 de incendii.

”Dintre acestea, 13 au fost incendii care s-au manifestat la coșurile de fum ale unor case, fiind lichidate în cel mai scurt timp fără să afecteze restul locuinței, 9 incendii de deșeuri/ghene de gunoi, 3 incendii de autoturisme, un incendiu de copac, produs de la scânteile unor fire electrice, 3 incendii de vegetație uscată, iar restul de 39 au fost incendii care s-au manifestat la locuințe și/sau anexe gospodărești. Precizăm faptul că unele incendii s-au manifestat pe suprafețe restrânse, la mobilier, aparatură electrică, fiind lichidate în cel mai scurt timp, evitându-se propagarea la restul locuinței. Din cele 39 incendii de locuințe/anexe gospodărești, cele mai însemnate ca suprafață sau dificultate de acțiune s-au petrecut în localități precum Boldești-Scăeni, Poiana Câmpina, Gornet, Comarnic, Brebu, Slănic, Târlești, Ploiești, Vărbilău și Breaza”, a menționat col. Chivu.

Două persoane și-au pierdut viața și anul trecut, în urma incendiilor care le-au cuprins locuințele, în perioada sărbătorilor de iarnă.


Tipărire