Accident rutier mortal pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploiești

Accident rutier mortal pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploiești
Image
Image

Un grav accident de circulație, soldat cu decesul unui pieton, s-a produs în Ajunul Crăciunului, în Ploiești. Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Municipiului Ploiești, în jurul orei 17:45, autoritățile au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că un autoturism a surprins și accidentat un pieton care traversa partea carosabilă. Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pentru desfășurarea cercetărilor, traficul rutier a fost restricționat temporar pe banda a doua a străzii menționate.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.