Două tinere au ajuns la spital, după un accident produs, noaptea trecută, pe strada Rudului din Ploiești

Două tinere au ajuns la spital, după un accident produs, noaptea trecută, pe strada Rudului din Ploiești

Un accident rutier soldat cu rănirea a două tinere de 18 și 19 ani s-a produs, noaptea trecută, în jurul orei 00:50, pe raza municipiului Ploiești.

Potrivit polițiștilor, o tânără de 19 ani, care conducea un autoturism pe strada Rudului, a intrat în coliziune, la intersecția cu strada Plăieșilor, cu un alt autoturism la volanul căruia se afla, de asemenea, o tânără de 19 ani. În urma impactului, unul dintre autovehicule s-a răsturnat pe partea stângă.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uneia dintre conducătoarele auto și a unei tinere de 18 ani, pasageră într-unul dintre autoturisme. Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale sosite la fața locului și transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Grup Info Trafic Prahova


Tipărire