Teatrul ”Toma Caragiu” și Filarmonica ”Paul Constantinescu” au primit finanțare de la Guvern, la final de an

Teatrul ”Toma Caragiu” și Filarmonica ”Paul Constantinescu” au primit finanțare de la Guvern, la final de an

Guvernul României a decis, în ședința de ieri, 17 decembrie, alocarea sumei de 188.569.873,21 de lei pentru 74 de teatre, opere și filarmonici din 48 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe, pe listă aflându-se și Teatrul ”Toma Caragiu” și Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada 1 septembrie - 10 decembrie 2025, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea primăriilor sau a consiliilor județene.

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării.

Astfel, teatrul ploieștean a primit 4.796.406,07 de lei, iar filarmonica - 5.285.373,61 de lei.


Tipărire