După ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a fost convocată vineri seară, la ora 17:00, a fost făcut anunțul așteptat de peste 100.000 de prahoveni care nu au avut apă la robinet timp de o săptămână: se reia alimentarea cu apă la rețea, începând din această seară! ÎNSĂ este important de menționat că apa trebuie utilizată doar în scopuri menajere, până când Direcția de Sănătate Publică Prahova va da asigurări că ESTE potabilă, din punct de vedere bacteriologic!
Președintele CJ Prahova, Virgil Nanu, a anunțat că începând din această noapte se va da drumul la apă, cu restricții pentru populație. Prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, a declarat că se recomandă ca apa să fie folosită cu atenție în perioada imediat următoare, timp în care se va continua furnizarea de apă potabilă îmbuteliată, ca și în zilele trecute.
Directorul DSP Prahova a stabilit un set de măsuri pentru alimentarea în condiții de siguranță pentru populație. ”La momentul acesta, trebuie echilibrat sistemul. Apoi vom recolta din nou probe și vom vedea care este gradul de potabilitate al apei. (...) Apa care pleacă este potabilă, dar nu se știe ce este pe traseu, și de aceea ne luăm o marjă de eroare, pentru că echilibrarea sistemului durează”, a spus Cătălin Albu, șeful DSP Prahova.
”Am dat drumul la apă, va fi apă cu restricții pentru populație. Nu va fi apă pentru băut, nici pentru spălat pe mâini. (...) Până nu vom comunica oficial faptul că apa îndeplinește toate condițiile, vă rog să transmiteți și să informați cetățenii că apa nu trebuie băută și să respectăm condițiile impuse prin aceste măsuri”, a atenționat președintele CJ Prahova, Virgil Nanu.
Directorul Hidro Prahova, Andrei Bontic, a precizat că cel mai sigur câmpinenii vor avea primii apă la robinet în această noapte, însă există și zone îndepărtate, mai înalte, unde apa va ajunge mai târziu, cum sunt unele zone din Breaza. În prezent, apa este testată fizic-chimic, respectând parametrii de potabilitate, însă la parametrul bacteriologic, legislația prevede 72 de ore pentru a fi declarată potabilă. ”Toate echipele Hidro Prahova sunt în teren, în această noapte, toți sunt în teren, fac aerisiri, fac dezinfecții, așteptăm să vedem ce se întâmplă și suntem pregătiți să intervenim. Mâine vom avea și echipe externe, angrenate în cazul apariției unor situații neprevăzute. Încercăm să facem tot ceea ce ține de noi astfel încât reluarea să fie cât mai rapidă”, a declarat Bontic.
Acesta a precizat că, deși Hidro Prahova nu are nicio vină, ”plătește în această criză, plătește prețul acestor întreruperi. Cineva va trebui să pună acești bani, am luat cuburi pentru apă, am închiriat cisterne”, vom face o analiză și vom vedea ce măsuri vom vedea ce decizie vom lua. ”În niciun caz aceste cheltuieli nu vor fi recuperate de la populație”, a afirmat directorul Hidro Prahova, Andrei Bontic.
Concret, apa pentru primele zile nu va fi folosită pentru gătit, băut, prepararea hranei, spălarea fructelor, ci doar pentru evacuarea apei de la toaletă.
Mai multe detalii aici: https://prahovainfo.ro/actualitate/12859
