Potrivit PHonline.ro, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, prezentă la ședința care a avut loc la Ploiești, a declarat că apa ar putea reveni „în 72 de ore de când turbiditatea o va permite”, dar nu a precizat nici dacă cele 72 de ore au început să curgă începând de astăzi, nici care este momentul în care se poate considera că apa este suficient de limpede pentru reluarea furnizării. Practic, termenul anunțat a devenit o formulă vagă, fără aplicabilitate în realitate.
Mai mult, Buzoianu a pasat responsabilitatea exclusiv către Exploatare Sistem Zonal Prahova – operatorul din subordinea companiei Apele Române, aflată la rândul său în subordinea Ministerului Mediului, condus de userista Diana Buzoianu, de la care toți cetățenii așteaptă, de câteva zile, date concrete despre calitatea apei. Întrebată cine este responsabil pentru această situație gravă, ministrul a afirmat că „nu se știe încă”, dar că după identificarea vinovaților „se vor lua măsuri exemplare”.
Mai grav, ministrul Mediului a ignorat solicitarea primarului municipiului Câmpina, Irina Mihaela Nistor, care i-a cerut să meargă personal pe teren pentru a discuta cu oamenii afectați de criză. Oamenii care trăiesc fără apă potabilă, fără răspunsuri și fără garanția că situația se va rezolva curând.
Astfel, locuitorii din Câmpina și din celelalte localități lovite de această criză vor continua să aștepte. Așteaptă apă, așteaptă clarificări, așteaptă responsabilitate. De la un ministru al Mediului mai interesat de promovarea afacerii ”nasurilor electronice” alături de colegii de partid, decât de problema critică a apei pentru zeci de mii de prahoveni.
Captura foto: phonline.ro.
