Un accident rutier s-a produs joi, 27 noiembrie, pe strada Găgeni din municipiul Ploiești, incidentul fiind sesizat polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești. Potrivit primelor cercetări, o femeie de 53 de ani, aflată la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt vehicul care circula regulamentar, condus de o femeie de 37 de ani.
Impactul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto de 37 de ani, care a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Ambele șoferițe au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a modului în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.
