Virgiliu Nanu va sprijini dezvoltarea comunelor prahovene din ”Ținutul Stejarilor”

Virgiliu Nanu va sprijini dezvoltarea comunelor prahovene din ”Ținutul Stejarilor”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, anunță că va sprijini proiectele și inițiativele localităților prahovene care formează Ținutul Stejarilor – Cocorăștii Mislii, Scorțeni și Telega. Declarațiile au fost făcute după o întâlnire desfășurată la sediul CJ Prahova, la care au participat reprezentanții programului Antreprenorești – Adoptă un Sat și primarii comunelor din zonă.

Potrivit lui Nanu, discuțiile au demonstrat potențialul pe care îl au comunitățile locale atunci când lucrează coordonat și au proiecte bine definite. El a subliniat că Ținutul Stejarilor reprezintă „un teritoriu cu identitate și resurse reale”, iar programul Romanian Business Leaders poate oferi instrumentele necesare pentru a transforma aceste resurse în oportunități concrete pentru locuitori.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme precum educația, implicarea tinerilor, sprijinirea micilor producători, conservarea arhitecturii tradiționale și dezvoltarea „Drumului Stejarului”, un traseu ce ar putea deveni un motor important pentru turismul responsabil din zonă.

Șeful administrației județene și-a exprimat dorința de a se implica mai profund în acest proiect și și-a arătat încrederea că, dacă se construiește un model funcțional în Ținutul Stejarilor, acesta ar putea fi replicat și în alte localități ale județului.

„Întâlnirea de azi mi-a dat încredere că satul românesc poate avea un viitor modern, fără să-și piardă autenticitatea. Iar eu vreau să contribui la această direcție”, a transmis Virgiliu Nanu.


Tipărire